Mesajul primarului
„Sunt vlăstar al unui neam,
Din sat frumos, basarabean,
Cîntat în vers de marele Sulac-
E mîndrul Borogani lîngă Comrat”
DRAGI CONSĂTENI!
Fiecare om are baştina sa – acel colţ de rai, purtat în suflet, indiferent de locul aflării. Baştina o reprezintă satul natal, acolo unde ne-au crescut visele , unde am văzut pentru prima oară bolta albastră a cerului.
BOROGANI – satul nostru de suflet, leagănul copilăriei noastre şi poarta care duce spre vise…
Astăzi satul nostru îmbracă straie de sărbătoare. Cu această ocazie Vă aducem sincere felicitări, adresîndu-Vă cele mai alese urări de bine şi noroc.
Totodată, Vă îndemnăm SĂ IUBIM şi SĂ PREŢUIM totul la EL – zilele şi nopţile , vara plină cu cireşe şi iarna în tablou de fulgi , pământul uscat şi potecile care duc spre casa părintească , glia umedă ce naşte pîine din soare şi paşii noştri goi, hoinărind pe uliţa copilăriei.
SĂ PĂSTRĂM pentru nepoţii şi strănepoţii noştri tradiţiile şi obiceiurile, lăsate nouă cu sfinţenie de către bunei şi străbunei , fântîni cu apă limpede de izvor şi arbori seculari, ce se zăresc printre poteci, ca o mărturie a omeniei, şi cumsecădeniei noastre întru perpetuarea neamului borogănean.
LA MULŢI ANI, BOROGANI!!!
Cu deosebită consideraţie pentru Dumneavoastră, primarul satului- E. Saviţki, Consiliul Local şi Consiliul Tinerilor din satul Borogani