STRATEGIA DE DEZVOLTARE SOCIO-ECONOMICĂ A SATULUI BOROGANI 2026-2030
La Borogani în perioada septembrie – decembrie 2025 în mod participativ și cu asistența experților naționali a fost elaborat proiectul : ” STRATEGIA DE DEZVOLTARE SOCIO-ECONOMICĂ A SATULUI BOROGANI 2026-2030 ” .
Strategia de dezvoltare socio-economică a s. Borogani), r-l Leova pentru perioada 2026-2030 reprezintă instrumentul de lucru al administrației publice locale și întregii comunități.
Strategia integrează viziunea comună a autorităților locale, cetățenilor din localitate (inclusiv băștinașii plecați) privind problemele prioritare ale satului și acțiunile necesare de a fi realizate în perioada 2026 – 2030.
Toţi factorii interesaţi de progresul socio-economic al satului vor beneficia de acest document de politici locale, care include prioritățile de dezvoltare locală, obiectivele generale și specifice, dar şi acţiunile punctuale ce se vor constitui ca viitoare proiecte ale administraţiei publice locale.
