Ziua Diasporei
Duminică, 07.08.2022, la Borogani a fost mare sărbătoare, cu cântece și voie bună, la care au participat locuitori ai satului, băștinași și oaspeți. Evenimentul a început cu deschiderea oficială a terenului sportiv. Tradiționala panglică de inaugurare a fost tăiată de către partenerii APL care au pus umărul la construcția acestui obiectiv sportiv: Ion Carp, băștinaș stabilit la Chișinău, Tatiana Solonari, reprezentant al Proiectului PNUD/ MiDl, Nicolae Prițcan, președintele raionului Leova, Silvia Strelciuc, facilitator din partea Proiectului PNUD/MiDl. Au fost de neuitat primele competiții sportive desfășurate pe teren: meciul amical de fotbal între două echipe de tineri borogăneni și competițiile la alergări la care au participat 12 familii din localitate. În continuare participanții la eveniment au fost îndemnați să vizioneze expozițiile de fotografii: Photovois „Curat acasă și în sat, MĂ IMPLIC și-s protejat”, și „Ecoul verii DE ACASĂ” și să procure produsele crescute de producătorii locali care au fost expuse în cadrul iarmarocului cu genericul „Produsele DE LA BOROGANI au gustul DE ACASĂ”.
Colectivele artistice de la Casa de Cultură au bucurat privirea și auzul tuturor prezenți la sărbătoare.
Administrația publică locală aduce sincere mulțumiri tuturor băștinașilor și celor implicați la organizarea evenimentului cultural ,, Zilele Diasporei”.
A fost o zi de duminică frumoasă, cu emoții și amintiri unice. Să nu uităm niciodată de satul natal și de valorile comunității noastre și să demonstrăm că suntem un ,,Neam unit pentru vecie”















