×

Consultări publice cu privire la evacuarea deșeurilor solide

În perioada 08.08.2022-17.08.2022 au  avut loc 9  Consultari publice organizate de Primăria Borogani și Echipa de inițiativă comunitară cu cetățenii privind serviciul de evacuare a deșeurilor solide în satul Borogani.

Consultările publice organizate în cele 9 sectoare ale localității au avut scopul de a informa cetățenii despre proiectul MĂ IMPLIC. Locuitorii au aflat despre specificul proiectului, viziune, echipamente care vor fi procurate etc. Totodată au fost informați și despre faptul că va trebui să contribuie financiar în acest proiect.

Mulțumim cetățenilor că au fost receptivi și au participat la întâlnirile organizate. Ne-am convins din nou ca borogănenii doresc să trăiască bine și își doresc condiții bune de trai.

În scurt timp urmează să lansăm campania de colectare a contribuției, câte 500 lei de la fiecare gospodărie. Îndemnăm toți cetățenii să se implice și să achite contribuția ca să lansăm cât mai repede serviciul.

MĂ IMPLIC – proiect de implicare civică în guvernarea locală. Este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltarea și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting Ltd.

#MaImplic