Vizita de studiu: gestionarea deșeurilor solide în cadrul unui serviciu comunal intercomunitar
♻️ Vizita de studiu: gestionarea deșeurilor solide în cadrul unui serviciu comunal intercomunitar. Experiența Primăriei Borogani și Primăriei Gura Galbenei.
Pe 27 februarie 2025, a avut loc o vizită de studiu dedicată schimbului de bune practici în gestionarea deșeurilor solide, oferind lecții valoroase pentru alte comunități care doresc să își îmbunătățească serviciile. 📍
🔹 Borogani – Participanții au aflat de la dna Primară Elena Savițki și Administratorul Întreprinderii despre modelul de organizare și funcționare a serviciului, planificarea investițiilor și mecanismele de finanțare, cu accent pe rolul autorităților locale și implicarea comunității.
🔹 Gura Galbenei – Participanții au discutat cu dl Valentin Tîrgoală, Administratorul Î.M. Tulumba Servicii, pentru a înțelege modul de operare și mentenanță a serviciului.
✅ Această vizită a demonstrat cât de importantă este cooperarea și schimbul de experiență pentru dezvoltarea unor soluții durabile și eficiente în gestionarea deșeurilor. Comunitățile pot învăța unele de la altele și pot adapta modele de succes pentru a răspunde nevoilor locale. 🌍♻️
🔹 În prezent, Mă Implic – Proiect de implicare civică în guvernarea locală sprijină 14 grupuri de APL asociate în eforturile lor de a organiza și îmbunătăți serviciile publice locale într-un mod participativ, eficient, incluziv și sustenabil. Echipa proiectului este alături de APL-urile partenere, oferind soluții practice și modele durabile, care nu doar îmbunătățesc infrastructura locală, ci și asigură servicii de calitate pe termen lung.